joi, 22 noiembrie 2012

Complexul Monumental Dealu




Ansamblul arhitectonic de la Dealu este compus din: biserica mănăstirii, turnul clopotniţă, paraclisul, corpul chiliilor cu loggia, care oferă o frumoasă perspectivă asupra Târgoviştei şi a văii Ialomiţei. Biserica a suferit jafuri şi distrugeri din partea armatei lui Gabriel Bathory (1610) şi de la trupele habsburgice conduse de generalul Heissler. A fost reparată de către Constantin Brâncoveanu, apoi de Dionisie Lupu (1810), care a refăcut biserica şi chiliile. Noi stricăciuni a cauzat şi cutremurul din 1838.  A fost restaurată de către domnitorul Gheorghe Bibescu, iar între anii 1845-1854 pictura a fost realizată de către pictorul A. Derigny. Cutremurul din 9 noiembrie 1940 a cauzat mari stricăciuni mai ales la clopotniţă şi chilii, care au fost refăcute între 1953-1956.
Biserica mănăstirii a fos zugrăvită din iniţiativa lui Neagoe Basarab, urmând ca în timpul lui Constantin Brâncoveanu să fie zugrăvită a doua oară, iar la restaurarea din 1845-1856 pictorul A. Derigny a renunţat la fresca tradiţională şi a pictat-o în ulei. Recent părintele Sofian a realizat o frumoasă frescă, desăvârşind-o pe cea începută de pictorul Iosif Keber, ce se întâlneşte în altar.. mănăstirea a fost un puternic centru de răspândire a culturii prin cărţi scrise de călugării caligrafi ca Mihail Rusin, Matei al Mirelor, autorul a două cronici realizate la începutul secolului al XVII-lea. La Mănăstirea Dealu a fost instalată cea dintâi tiparniţă din Ţările Române, cu ajutorul căreia au fost scoase primele cărţi tipărite pe teritoriul românesc: Liturghier (1508), Octoih (1510), Evangheliar (1512). Tot aici Matei Basarab a adus tiparniţa de la Govora şi a tipărit Evanghelia Învăţătoare (1644). Prin mormintele aflate în pronaoas, mănăstirea se impune ca cea mai mare gropniţă domnească. 
De remarcat este arhitectura monumentului deschizătoarea unei noi concepţii de decoraţie în Muntenia, piatra de mormânt a voievodului Vladislav al II-lea (14559;piatra de mormânt a doamnei Caplea, sora lui Radu cel Mare (1511), piatra de mormânt a lui Vlăduţ cel Tânăr (1512), piatra de mormânt a lui Pătraşcu cel Bun (1551), piatra de mormânt a lui Mihai Viteazul (1601), piatra de mormânt a lui Mihai Movilă, domn al Moldovei, mort în 1607.
Mănăstirea are o interesantă colecţie muzeală, care prezintă istoricul mănăstirii şi care cuprinde: crucea de lemn sculptat şi ferecată „în argint aurit” dăruită de Matei Basarab în 1648, icoana de hram realizată în marmură de către Gheorghe Bibescu şi soţia sa Maria, înfăţişaţi în decoraţia sculpturii, icoane vechi şi cărţi vechi de cult. De un real interes este şi pictura bisericii paraclis, realizată de artistul Ion Grigore.
Mănăstirea Dealu a fost loc de pelerinaj, unde poporul român venit să se regăsescă şi să preia din energiile înaintaşilor în momente de restrişte şi mari încercări, a reuşit să găsească mai uşor calea spre înfăptuirea României Mari (1901, 1904, 1909, 1920).
Clădirile mănăstirii au găzduit Şcoala divizionară de ofiţeri, Şcoala copiilor de trupă şi Liceul Militar „Nicolae Filipescu” (1912-1940).
Mănăstirea Nucet a fost ctitorită în secolul al XV-lea de către Gherghinea pârcălab, fratele doamnei Rada, soţia lui Vlad Călugărul. A fost construită pe locul unei bisericuţe mai vechi , din lemn. O tradiţie mai veche consideră că mănăstirea „s-a clădit între 1375 şi 1500 pe timpul Basarabilor, ca monastire de monahi”. În anul 1502 biserica a fost zugrăvită şi împodobită cu cele trebuincioase.
În 1712 în timpul domniei lui Constantin Basarab voievod, Ianache Văcărescu o zugrăveşte din nou, îi reface tâmpla şi pardoseala. Luptele dintre austrieci şi turci din 1736-1739 au provocat stricăciuni mănăstirii Nucet. Lamînceputul secolului al XIX-lea au fost efectuate modificări construvtive care au fost distruse în 1821 când mănăstirea a ars. A suferit schimbări esenţiale în perioada 1840-1849, care i-au modificat structura iniţială a monumentului şi a ansambluilui de construcţii. Pe latura de nord se conservă vechiul turn-clopotniţă pe sub care era intrarea în mănăstire. În exterior, exterior alipit de acest turn se află clădirea stăreţiei şi un mic paraclis din 1732. din stăreţie s-a mai păstrat numai o cameră monumentală acoperită cu o boltă . Deasupra uşii de acces se află o icoană în frescă, ce reprezintă „Schimbarea la faţă” încadrată în profile de stucatură şi un chenar de decoraţie florală de inspiraţie brâncoveneacă. Mănăstirea avea o clopotniţă de zid acoperită cu şindrilă, două clopote. Actualul edificiu datează din 1849. construcşia a început în 1840.
Mănăstirea Mărgineni cu hramul „Sfinţii arhangheli Mihail şi Gavril. Numită şi mănăstirea de pe Cricov sau mănăstirea Drăghiceşti

vineri, 9 noiembrie 2012

PEȘTERA DÂMBOVICIOARA

În lumea mirifică a Cheilor Dâmbovicioarei, unde tăcerea a pus stăpânire pe crestele înălțate din veșnicie spre seninul cerului se stinge în adâncimea văii, tulburată de vuietul apelor cristaline, nu departe de vatra satului ale cărei case se înșiră salbă pe malul stâng al râului, se află, dăltuită în calcarul munților, Peștera Dâmbovicioara.
Învăluită în aura unei legende locale, peștera ar fi locașul unui pustinc care, subjugat de frumusețea fără seamăn a plaiurilor muscelene, a viețuit acolo, vreme îndelungată, amintirea lui stăruind în memoria localnicilor. Nu întâmplător, imaginația atât de fertilă a poporului, asociind formele concrețiunilor naturale din interiorul peșterii cu presupusul cadru ambiental al sihastrului, le-a "botezat", cu un remarcabil simț plastic: "altarul", "patul", "cuptoarele pustnicului", "salonul", "biblioteca", "hornurile", "sala dantelelor", iar prin extindere, cu referiri la cadrul natural specific zonei: "sala liliecilor", "cerbul", "'țapul", "berbecul", "pielea șarpelui", "aripa de vultur", "bârlogul ursului" etc.
Călător pasionat pe plaiurile de legendă ale "României Pitorești", Alexandru Vlahuță, descriind, la începutul secolului XX, inegalabilele priveliști din ținutul Muscelului, insistă, asupra măreției și frumuseții locurilor: "Din Rucăr plecăm călări la Dâmbovicioara. Șoseaua se urcă în coturi mari, trăgănate , peste grebenii stâcoși ai Scărișorii având în stânga zidul de piatră al muntelui, în dreapta - desfășurarea văilor, aci repezi, adânci, prăpăstioase, aci larg deschise, în tăpșane regulate, acoperite unele de fâneață, altele de păduri răcoroase. De la Podul Dâmboviței, lăsăm șoseaua și cârmim la stânga pe drumeagul pietros ce merge în sus pe lângă hierăstraiele Dâmbovicioarei. Dar iată că în fața noastră se ridică un munte înalt și drept ca un zid năprasnic, de crezi c-aici e sfârșitul lumii. Ne-apropiem și, deodată la cotitură, ni se deschide, printre două stânci colțuroase, intrarea înlăuntrul muntelui, cheia adâncă și îngustă a Dâmbovicioarei. E răcoare, și vuietul apei răsună așa de tare, că nu-ți mai auzi glasul. De pe fundul acestei prăpăstii, ne uităm cu groază în sus, la namilele de stânci aninate de păreții cheii, ca niște dihănii ce stau la pândă, gata să se prăbușească peste noi. Deasupra noastră se zărește un petecuț de cer sprijinit, ca un capac albastru, pe crestele ascuțite ale înaltelor ziduri ce ne îngrădesc în umbra lor veșnică. Pe sus, vezi câte un brad ieșind strâmb și chircit din crăpătura unei stânci, mirat și el de fioroasa singurătate în care se găsește,
"Elefantul"

întinzându-și cetinele-i triste, în așteptarea zadarnică a unei raze de soare. Mergem așa, în sus, pe matca întortocheată a râului, vreo jumătate de ceas, și deodată cheia se lărgește: în păretele din dreapta, deasupra unei prispe de piatră, se deschide gura neagră a "Peșterei", în hăul căreia intrăm cu lumânări aprinse. E un întuneric rece, umed, apăsător, din când în când auzi câte un strop picurănd din tavanul scund, și-n jocul slabei noastre lumini, pe păreții umezi și scofâlciți ai hrubei, se înșiră tot felul de vedenii urâte. Mă cred într-o lume de basme. Un glas bătrânesc pare că vine de departe, din adâncul beznei, și-mi spune: "În văgăunele acestea au trăit, fără foc, fără lumină, goi, slabi și-nfricoșați, cei dintâi oameni - strămoșii voștri, ai tuturora - din fundul acestor tăiniți au ivorât încetul cu încetul miile de
"Scisul chinezesc"

popoare ce-au împânzit pământul... Măsoară drumul pe care l-au străbătut, numără stepenele pe care le-a suit omenirea, de la sălbăticia și întunecimea acestor vizuini până la puterea și strălucirea ei de azi - și vezi din ce depărtată obârșie te tragi și câtă muncă i-a trebuit vieții ca să se desfacă din noaptea ce-o învăluia la început și să iasă tot mai în larg, tot mai în lumină!..."
"Mai în larg, mai în lumină...". Înțelesul acestor cuvinte capătă aici o deosebită însemnare, și mereu mi le rostesc în gând, nerăbdător de a ieși mai curând din peșteră; mereu îmi revin pe buze, tot timpul cât scobor lunga strâmtoare a cheiei. Mi-e așa de dor de cer, de soare, de arbori - un vac de om mi se pare de când n-am mai văzut (pământ) întins și verde înaintea mea".

Situată în parte sudică a Masivului Piatra Craiului, zona Rucăr - Dâmbovicioara se caracterizează printr-un relief carstic variat, specatculos. Râurile care coboară din Munții Făgăraș, Piatra Craiului și Leaota au săpat în calcarele de aici văi înguste și adânci, dând naștere , pe un teritoriu relativ restrâns, celui mai mare complex de chei aflate la noi în țară. O asemenea rocă, extinsă în zonă, a permis dezvoltarea tuturor formelor de eroziune, subterane și de suprafață. Foarte frecvente sunt peșterile cu dimensiuni mici sau mijlocii. Dintre acestea, mai cunoscută se dovedește a fi Peștera Dâmboviciaora. Situată în partea nordică a satului cu același nume - cca. 1 Km- este lesne accesibilă turiștilor, amplasată chiar în apropierea șoselei care străbate aceste chei. Lungă de peste 250 m,  această peșteră are aspectul unei galerii puțin ramificate, traseul său fiind ușor ascendent; ea poate fi străbătută ușor, având plafonul mai înalt decât statura omului (cca. 2 m ).
Interiorul oferă condiții optime de vizitare - simți aici un ușor curent de aer care demonstrează existența a încă unei comunicări cu exteriorul. Temperatura oscilează în jurul valorilor de 10 - 12 grade C, iar umiditatea este potrivită. Fauna caracteristică unor asemenea forme carstice este relativ săracă: până acum nu au fost semnalate specii cavernicole, în schimb, s-au găsit resturile fosile ale ursului de peșteră (Ursus spelaeus).
Golul subteran s-a format prin eroziunea calcarelor de către apele pârâului Peștera care acum își poartă undele în apropiere, pe lângă intrare.
Localnicii o cunoșteau înainte de 1579, an în care Dâmbovicioara este atestată documentar, de pe vremea lui Mihnea Turcitul. Mai târziu, în 1767, J. Fridvalsky o citează în lucrarea științifică "Mineralogia magni Principatus Transilvaniae", ea constituind prima formă carstică de acest fel din Muntenia, pomenită într-un studiu de specialitate.
Cercetările au dus la descoperirea unei noi galerii, neintrodusă încă în circuitul de vizitare.
Deși nu întrunește superlative speologice (multe dintre formațiunile de stalactite și stalagmite, care făceau, cânva, podoaba acetui autentic "muzeu al naturii", fiind distruse de vizitatori rău intenționați), Peștera Dâmbovicioara prezintă un deosebit interes turistic, prin amplasamentul său extrem de favorabil într-o zonă dominată de Masivul Piatra Craiului, unde natura își etalează cu generozitate splendorile sale inimaginabile, prin formele carstice dăltuite cu măiestrie în calcarul stâncilor, prin prezența insolită a caprelor negre sau a vulturilor, prin aerul ozonat, prin apa limpede și dulce a Dâmboviței și a afluenților ei. 
În această zonă pitorească, Complexul turistic "Brusturet" sau Hanul "Piatra Craiului" oferă un excelent loc de popas, iar monumentele create de om, mărturii ale unei existențe de luptă dar și de creație pașnică (Cetatea Oratea, podul Dâmboviței, numeroasele însemne epigrafice), dau posibilitatea cunoașterii Argeșului, vatră de plămădire a poporului român, leagăn de întemeiere a Țării Românești.
George Călinescu spunea: "Turismul îneamnă cultură și cunoaștere".

Coloană




Sursa text: Muzeul Județean Argeș - PEȘTERA DÂMBOVICIOARA- Pliant realizat de: Prof.dr.Radu Gava
                                                                          Prof. Grigore Constantinescu

joi, 10 mai 2012

Tipuri de subiecte pentru examenul de Bacalaureat la Geografie

V21.

SUBIECTUL I.

D. Precizaţi trei asemănări între clima statului marcat, pe hartă, cu litera A(Spania) şi clima statului marcat,
pe hartă, cu litera F(Grecia).
E. Precizaţi două cauze care determină valorile reduse ale densităţii populaţiei pe teritoriul statului,
marcat pe hartă, cu litera D (Suedia).

SUBIECTUL II.

D. Precizaţi două asemănări şi o deosebire între relieful unităţii marcate, pe hartă, cu litera E(Carpatii Curburii) şi relieful unităţii marcate cu litera H (Muntii Apuseni).
E. Prezentaţi două argumente care să susţină afirmaţia: „Câmpia Transilvaniei nu este o unitate de câmpie“.

SUBIECTUL III.

C. Pentru Italia, precizaţi:
1. două insule care aparţin acestui stat;
2. două unităţi montane;
3. două resurse naturale;
4. două oraşe, cu excepţia capitalei;
5. două state enclave aflate pe teritoriul acestui stat.
D. Precizaţi:
1. diferenţa dintre debitul maxim lunar şi debitul minim lunar înregistrate la staţia hidrologică Regensburg.
2. două cauze care să explice creşterea debitului Dunării în lunile de primăvară la Olteniţa.
E. Se dă următorul tabel:

Statul
Suprafaţa (km2)   
Populaţia (nr.loc)

Finlanda            
338 145              
5 231 372

Ungaria
93 030                
9 981 334











1. Calculaţi densitatea medie a populaţiei pentru fiecare stat.
2. Precizaţi un factor care determină diferenţa de densitate a populaţiei dintre cele două state.


V 22.  

SUBIECTUL I.


D. Precizaţi două deosebiri şi o asemănare între relieful Peninsulei Scandinave şi relieful
Peninsulei Iberice.
E. Precizaţi două cauze care determină distribuţia neuniformă a precipitaţiilor medii anuale în
Europa.

SUBIECTUL II.


D. Precizaţi trei deosebiri între clima unitǎţii de relief marcate, pe hartǎ, cu A(Podisul Barladului) şi clima unitaţii de relief marcate, pe hartǎ, cu H(Grupa Retezat-Godeanu).
E. Precizaţi:
1. o cauză a lipsei pădurilor în zona alpină;
2. o cauză a creşterii populaţiei rurale, după 1990, în România.

SUBIECTUL III.


C. Pentru Franţa, precizaţi:
1. două state vecine, membre ale UE;
2. două unităţi de relief;
3. un tip de climă;
4. două oraşe, cu excepţia capitalei;
5. o regiune turistică;
6. două resurse de subsol.

D. 1. Calculaţi densitatea medie a populaţiei Europei, ştiind că suprafaţa este de 10,4 mil. km2 şi
numărul locuitorilor de 726 mil.loc (2004);
2. Precizaţi doi factori care influenţează distribuţia spaţială a populaţiei pe continentul european.
E. În Europa Sudică şi Centrală există areale extinse afectate de eroziunea solului. O situaţie
similară este şi în România. Precizaţi doi factori care au condus la extinderea acestor areale.

V 23.  

SUBIECTUL I.


D. Precizaţi două deosebiri şi o asemănare, între clima Peninsulei Scandinave şi clima Peninsulei
Balcanice.
E. Precizaţi doi factori care explică diversitatea vegetaţiei în statul marcat, pe hartă, cu litera H(Franta).

SUBIECTUL II.


D. Precizaţi două deosebiri şi o asemănare între clima unităţii de relief marcate, pe hartă, cu litera
C(Campia Timisului) şi clima unităţii de relief marcate, pe hartă, cu litera D(Gruupele Parang si Retezat Godeanu).
E. Precizaţi:
1. un factor natural care favorizează dezvoltarea pe suprafeţe extinse a viţei de vie în Subcarpaţii Curburii;
2. un factor care determină densitatea mare a populaţiei în judeţul Prahova.

SUBIECTUL III.


C. Pentru Ungaria, precizaţi:
1. două unităţi de relief;
2. două caracteristici climatice;
3. un râu sau un fluviu;
4. un tip genetic de lac şi un exemplu;
5. o zonă de vegetaţie;
6. două oraşe;

D. Comparaţi cadrul natural al Austriei cu cel al Ucrainei, precizând trei deosebiri.
E. Precizaţi două argumente care să explice valoarea negativă a bilanţului migratoriu din ţările
Europei de Est şi Sud-E

V 24. 

SUBIECTUL I.


D. Precizaţi trei deosebiri între clima statului marcat, pe hartă, cu litera B(Belgia) şi clima statului marcat, pe hartă, cu litera J(Italia).
E. 1. Precizaţi două tipuri de energie alternativă utilizată în statele din Europa Vestică.
2. Notaţi două state vest-europene în care se utilizează tipurile de energie precizate anterior.

SUBIECTUL II.


D. Precizaţi trei deosebiri între clima unităţii de relief marcate, pe hartă, cu litera C(Podisul Dobrogei de sud) şi clima unităţii de relief marcate, pe hartă, cu litera H (Podisul Mehedinti).
E. Prezentaţi două argumente pentru a susţine avantajele economice conferite de vecinătatea ţării
noastre cu Marea Neagră.

SUBIECTUL III.


C. Pentru Spania, precizaţi:
1. o insulă sau arhipelag care aparţine acestui stat;
2. două state vecine, membre ale UE;
3. două unităţi montane;
4. un tip de climă;
5. două oraşe, altele decât capitala;
6. două regiuni turistice.

D. Comparaţi cadrul natural al Greciei cu cel al Republicii Moldova, precizând trei deosebiri.
E. Pe litoralul sudic al Peninsulei Crimeea, temperatura medie a lunii ianuarie este de 2 - 4ºC.
Precizaţi tipul de climă şi o cauză care influenţează clima din această regiune.

V 25. 

SUBIECTUL I.


D. Precizaţi trei deosebiri între relieful Alpilor Scandinavi şi relieful Munţilor Carpaţi.
E. Prezentaţi două argumente prin care să explicaţi repartiţia neuniformă a precipitaţiilor pe
teritoriul Europei.

SUBIECTUL II.


D. Precizaţi trei deosebiri între relieful unităţii marcate, pe hartă, cu litera A(Grupa Bucegi) şi relieful unităţii
marcate, pe hartă, cu litera E (Muntii Poiana Rusca).
E. Prezentaţi două argumente care ilustrează rolul Munţilor Carpaţi în clima României.

SUBIECTUL III.


C. Pentru Germania, precizaţi:
1. două state vecine, membre ale UE;
2. două unităţi de relief;
3. două resurse de subsol;
4. două ramuri industriale dezvoltate pe baza resurselor menţionate mai sus;
5. un oraş-port fluvial;
6. un oraş-port maritim.

D. Tabelul de mai jos redă structura producţiei de energie electrică (%) în România şi alte state ale
UE, la nivelul anului 2006.
Statul
Energie
nucleară
(%)
Hidroenergie
(%)
Cărbune
(%)
Gaze
naturale
(%)
Petrol
(%)
Energie
alternativă
(%)
România
9
30
40
15
5
1
Franţa
40
2
6
13
35
4
Germania
13
1
24
21
40
1

Precizaţi:
1. combustibilul fosil pe care România îl foloseşte mai puţin, comparativ cu celelalte două state din tabel;
2. două surse de energie pe care Germania le valorifică mai mult, comparativ cu celelalte două state din tabel;
3. o cauză care explică ponderea ridicată a energie nucleare în Franţa.

E. Modificarea în ritm alert şi continuu a mediului temperat-continental include şi accelerarea
proceselor de degradare a terenurilor. Precizaţi două cauze care generează acest proces.

V 26. 

SUBIECTUL I.


D. Precizaţi trei deosebiri între clima Peninsulei Scandinave şi clima Peninsulei Italice.
E. Prezentaţi două cauze care determină fenomenul de îmbătrânire demografică a populaţiei din
statele Europei Vestice.

SUBIECTUL II.


D. Precizaţi două deosebiri şi o asemănare între clima unităţii de relief marcate, pe hartă, cu litera
F(Campia Olteniei) şi clima unităţii de relief marcate, pe hartă, cu litera G(Podisul Dobrogei de sud).
E. Prezentaţi:
1. o cauză prin care să explicaţi dispunerea radiar-concentrică a reţelei feroviare în România.
2. o cauză prin care să explicaţi “mozaicul petrografic” al Munţilor Apuseni.

SUBIECTUL III.


C. Pentru Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, precizaţi:
1. două unităţi de relief;
2. un râu sau fluviu;
3. un tip de climă;
4. trei oraşe, cu excepţia capitalei;
5. două resurse de subsol;
6. o regiune turistică.

D. În tabelul alăturat sunt reprezentate rata natalităţii şi cea a mortalităţii populaţiei din România.

Anul
Natalitate
Mortalitate
1956
24,2 ‰
9,9 ‰
1977
19,6 ‰
9,6 ‰
1998
10,5 ‰
12,0 ‰
2004
10,0 ‰
11,9 ‰

Calculaţi:
1. bilanţul natural (sporul natural) pentru anul 1956;
2. bilanţul natural (sporul natural) pentru anul 2004;
3. un factor care a determinat creşterea mortalităţii în ţara noastră.

E. Precizaţi două cauze care determină distribuţia inegală a infrastructurii de transport în Europa
Centrală.

V 27.

SUBIECTUL I.


D. Precizaţi două deosebiri şi o asemănare între relieful Alpilor Scandinavi şi relieful Munţilor Alpi.
E. Prezentaţi două consecinţe ale sporului natural redus din Europa.

SUBIECTUL II.


D. Precizaţi două deosebiri şi o asemănare între relieful unităţii marcate, pe hartă, cu litera D(M-tii Apuseni) şi
relieful unităţii marcate, pe hartă, cu litera H (Gr.N a Carp.Orientali).
E. Prezentaţi:
1. o cauză care a determinat scăderea numărului de locuitori ai ţării noastre, după 1990.
2. un factor care a determinat dezvoltarea industriei produselor clorosodice în Subcarpaţi.

SUBIECTUL III.


C. Pentru Spania, precizaţi:
1. două unităţi de relief;
2. o resursă naturală;
3. trei oraşe, altele decât capitala;
4. două regiuni turistice;
5. două insule sau arhipelaguri care aparţin acestui stat.

D. Comparaţi cadrul natural al Franţei cu cel al Republicii Moldova, precizând trei deosebiri.
E. Precizaţi două cauze ale natalităţii reduse din ţările Europei de Est şi Sud-Est.

V 28.  

SUBIECTUL I.


D. Precizaţi trei asemănări între relieful Câmpiei Padului şi relieful Câmpiei Panonice.
E. Prezentaţi două cauze care explică potenţialul agricol ridicat al unor ţări ca România, Ucraina,
Republica Moldova etc.

SUBIECTUL II.


D. Precizaţi două asemănări şi o deosebire între relieful unităţii marcate, pe hartă, cu litera D(Subcarpatii Moldovei) şi relieful unităţii marcate, pe hartă, cu litera E (Subcarp. Getici)
E. Prezentaţi:
1. un argument pentru a ilustra faptul că Dunărea reprezintă un important fluviu internaţional al Europei.
2. un factor care a determinat amplasarea unor rafinării în Câmpia Română.

SUBIECTUL III.


C. Pentru Serbia, precizaţi:
1. două unităţi de relief;
2. un tip de climă;
3. două râuri sau fluvii;
4. două oraşe;
5. un stat vecin, membru al UE;
6. două resurse naturale.

D. Tabelul de mai jos prezintă suprafaţa şi populaţia unor ţări din UE.

Țara
Suprafața (km2)
Populația (nr.loc.)
Bulgaria
110 910
7 385 367
Malta
316
400 214
Suedia
449 964
9 016 596

1. Calculaţi densitatea medie a populaţiei în Bulgaria şi Malta;
2. Precizaţi două cauze care explică densitatea redusă a populaţiei din Suedia.

E. Precizaţi patru tipuri de turism practicate în Spania.

V 29. 

SUBIECTUL I.


D. Precizaţi trei asemănări între clima Peninsulei Italice şi clima Peninsulei Iberice.

E. Prezentaţi două cauze care determină valorile mari ale densităţii populaţiei de-a lungul râului
Rhin, în cursul mijlociu şi cursul inferior.

SUBIECTUL II.

D. Precizaţi trei deosebiri între relieful unităţii marcate, pe hartă, cu litera E (Subcarp. Getici) şi relieful unităţii
marcate, pe hartă, cu litera C(Pod. Dobrogei).
E. Prezentaţi două premise naturale ale practicării culturii cerealelor în Câmpia Română.

SUBIECTUL III.


C. Pentru Bulgaria, precizaţi:
1. două unităţi de relief;
2. un tip de climă;
3. un râu sau fluviu;
4. două oraşe-port;
5. două resurse naturale
6. marea la care are ieşire;
7. o cultură agricolă tradiţională.
D. Comparaţi cadrul natural al Franţei cu cel al Ucrainei, precizând trei deosebiri.
E. Temperatura medie anuală la Sibiu (România) este de 8,70C iar la Varna (Bulgaria) este de
11,30C. Precizaţi două cauze care determină diferenţa de temperatură înregistrată la cele două
staţii meteorologice

V 30. 

SUBIECTUL I.

D. Precizaţi trei deosebiri între clima Peninsulei Balcanice şi clima Peninsulei Scandinave.
E. Prezentaţi două premise naturale care favorizează cultura viţei de vie în Peninsula Italică şi
Peninsula Iberică.

SUBIECTUL II.

D. Precizaţi trei deosebiri între clima unităţii de relief marcate, pe hartă, cu litera D(Subcarp. Curburii) şi clima unităţii de relief marcate, pe hartă, cu litera F(Campia Olteniei).
E. Prezentaţi:
1. un factor care favorizează construirea lacurilor hidroenergetice în regiunea montană.
2. un factor care favorizează dezvoltarea industriei chimice în oraşele situate în Subcarpaţi.

SUBIECTUL III.

C. Pentru Ungaria, precizaţi:
1. două unităţi de relief;
2. două caracteristici climatice;
3. doi afluenţi ai Tisei;
4. un lac natural;
5. o zonă de vegetaţie;
6. două oraşe, altele decât capitala.

E. Precizaţi două avantaje ale creşterii producţiei de hidroenergie pe plan european.